Omul pe parcursul vieții are 2 tipuri de dinți: dinții temporari (dinții de lapte) și cei permanenți. Copiii au 20 de dinți temporari, dar în jur de 6 – 7 ani începe procesul de schimbare al lor cu dinții permanenți care sunt în număr de 32.

Fiecare dinte are două părți principale: coroana dintelui și rădăcina acestuia.

Coroana este partea vizibilă a dintelui, situată deasupra marginii gingivale și acoperită cu smalț. Aceasta se continuă în alveola dentara cu rădăcina dintelui ai carei forme depinde de tipul dintelui.

Smalțul fiind învelișul exterior, dur, al coroanei, este dispus des mai multor forțe, cum ar fii: masticație, mușcare, zdrobire și din acest motiv este predispus la fisurare. La nivelul rădăcinii smalțul este înlocuit cu cement, iar acesta face legatura cu osul alveolar prin ligamentul periodontal. Acest ligament conține vase de sânge și nervi, constituind o zonă de amortizare flexibilă între dinte și os. Dentina este o substanță asemanatoare cu osul, aflată sub smalț/cement care alcătuiește cea mai mare parte a dintelui.

Dentina înconjoara și protejează țesutul conjunctiv vascularizat și inervat (pulpa dentară), situat în cavitatea centrală a dintelui. Pulpa dentară, denumită impropriu nerv dentar, asigură formarea dentinei, precum și nutriția, sensibilitatea și apărarea dintelui. Se distinge pulpa camerală, situata în centrul coroanei, de pulpa radiculară, localizată în centrul fiecarei rădăcini. Iar la capatul fiecarei rădăcini se află foramenul apical, adică o deschizatură mică de la capatul fiecărei rădăcini, care permite trecerea vaselor de sânge și a nervilor.